Din 2015 pana in 2017 am vizitat periodic un Camin de Seniori din Cluj-Napoca, ajungand sa-i cunosc treptat pe multi dintre cei de acolo.
Mi-a venit ideea de a le face fotografii, initial doar pentru a le face o bucurie – la cateva zile dupa o “sedinta foto” ma intorceam si le daruiam modelelor mele imaginile printate, pe care – aveam sa constat – le apreciau si le primeau bucurosi.
Unii aveau sa le puna pe peretele camerei lor, deasupra patului, altii le purtau la ei, in buzunarele hainelor. Cineva ma rugase sa-i imprim mai multe exemplare – dorea sa le trimita nepotilor sai, crescuti in strainatate.
Dupa cateva astfel de vizite, colectia de portrete capata consistenta; a prins contur ideea unei expozitii cu aceste chipuri frumoase si expresive, mai ales fiindca oameni dragi mie apreciau fotografiile si ma indemnau sa le arat cumva publicului.
Asa incat am pus lucrurile in miscare; dupa cateva saptamani de emotii, stres si oboseala am ajuns sa vad pe peretii unei superbe galerii de arta (multumesc, domnule Tibori!) aceste portrete, sub titlul dat de iubita mea Eva (cel mai mare sprijin in acest demers): “et lux in tenebris lucet” (lumina straluceste in intuneric).
Expozitia e deschisa la Cluj-Napoca, in sala subsol a Galeriilor Minerva, din 18 pana in 29 septembrie 2017. Vernisajul e luni seara, de la 6. In rest, expozitia poate fi vizitata in zilele lucratoare, intre orele 11-17.
Va astept cu drag!