Telefonul
Într-o după-amiază absolut obișnuită mă suna Moise. Sunt întotdeauna încântat să-i răspund – fie punem la cale o ieșire la cafea, fie vorbim despre vreo lucrare ce urmează a fi realizată împreună, fie pur și simplu schimbăm impresii. De obicei râdem mult, și nu trebuie să ne spunem bancuri pentru asta.
Revenind la după-amiaza cu pricina, Moise mă întreba dacă sunt liber sâmbăta următoare, iar eu, cu gândul la un posibil shooting, spun vesel că da, și cer detalii despre eveniment. Îmi spune că evenimentul e tocmai căsătoria lui, ceea ce mă încântă teribil, mă și emoționează puțin. Vin negreșit, zic – sunt onorat că un domn atât de priceput la imagine m-a ales să-i fotografiez un moment atât de important din viață.
În paranteză fie spus, Moise a frecventat câțiva ani Instagramul, populându-și pagina cu grozave fotografii alb-negru. Norocul nostru e că, chiar și după ce rețeaua i-a devenit neatractivă, și-a păstrat profilul și pozele – aruncați o privire.
Ceremonia
Mai vorbim înainte odată, să fiu sigur c-am înteles bine coordonatele la care trebuie să mă prezint și aleg o soluție naturală, simplă, care-mi dă libertate de mișcare. Fără lumini suplimentare pe stative, fără bliț pe aparat, duc cu mine trei obiective – un zoom grand-angular și două fixe clasice: 35mm și 85mm.
Intuiesc despre mirii mei că nu-și doresc imagini prea cosmetizate, ori glossy – naturalul, firescul primează. Sunt un cuplu frumos și discret. Vin însoțiți de oamenii potriviți – ținutele sunt festive, dar deloc țipătoare.
Nici un machiaj exagerat, care ar putea face purtătoarea de nerecunoscut, nici o coafură extrem-țipătoare, niciun playboy lucios scos din cutie, niciun pantof cu toc cui predispus la dezechilibre ori cine știe – alte mari catastrofe. Pur și simplu prieteni veniți să susțină și să îmbrățișeze perechea ce se căsătorește, conștienți deplin despre cine sunt personajele principale în ziua respectivă.
Mărturisesc, îmi plac ceremoniile religioase cu sens pentru participanți. Adică cele la care participarea nu este o obligație de suprafață, ori doar un obicei ce trebuie urmat, din simplul motiv că așa se face. Am văzut de atâtea ori cupluri pentru care cununia religioasă e doar etapa necesară de trecut înainte de petrecerea de la restaurant, nerăbdătoare să ajungă la ședința foto, iar apoi la petrecere!
Iar aici, la Biserica Piariștilor din Cluj senzația mea a fost că această uniune în fața divinității s-a petrecut din suflet, nu din obligație. Emoția a fost prezentă, la fel și smerenia, și bucuria de asemenea.
Sper ca toate lucrurile astea să răzbată măcar puțin din fotografiile mele.
Și, cu drag le doresc celor doi proaspăt căsătoriți – Claudiu și Maria – multă fericire și sănatate!
